Quick Roadtrip Romania – septembrie 2010

1139km in 3 zile

Am plecat cu Vlad la drum, pe un traseu relativ bine batut in cuie, dar pe care l-am modificat la fata locului in functie de harta, de conditiile drumurilor, sau doar asa, pentru ca puteam.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Ziua1: De la Sebes urma sa mergem spre sud, la Novaci (asa numita Sosea Transalpina). Imediat dupa intersectia cu drumul spre lacul Vidra, am constatat ca a a doua parte a drumului era inchisa pentru lucrari asa ca ne-am intors si am coborat spre Ramnicu Valcea.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Lacul Vidra: un loc asa de frumos, dar cu niste constructii de-a dreptul dezolante in Statiunea Vidra. Planul era sa ajungem in Arefu, un satuc la cativa kilometri de barajul de la Lacul Vidraru. Dupa ce am trecut in viteza prin Curtea de Arges, prima capitala a Romaniei (pff, in ce hal arata acum!), am decis sa nu ne abatem de la drumul principal si am dormit la o pensiune a carei nume sigur nu va avea vreo importanta in istorie. Am stat cu Vlad la un vin in crasma de langa restaurant, langa trei tipi mai negriciosi care bagau in aparate, in timp ce chelnerita si-a refacut manichiura, dupa care am mers la somn, putin acriti cand raspunsul la intrebarea „La ce ora serviti micul dejun?”, a fost „Da’ n-avem mic dejun”

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Ziua 2: Am plecat inainte de masa spre Transfagarasan. Am trecut pe langa Lacul Vidraru, unde, daca anul trecut am vazut si fotografiat un urs, anul acesta, intr-o curba am observat cu coada ochiului o vulpe in iarba. Vlad a oprit, vulpea ne-a ignorat si am apucat sa ii fac cateva fotografii.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Am urcat Transfagarasanul cu mici pauze pentru alte cadre. Erau cateva petece de zapada de la 2000 de metri in sus, niste nori ca sa nu zicem ca nu am ajuns la nori, asa ca totul a fost extraordinar. La Balea Lac, clasica aglomeratie de gherete in care se vand de la casuri din Sibiu, carnati de cine stie de pe unde pana la suveniruri care de care mai kitch-oase. Nu sunt genul de persoana care sa se planga foarte mult, dar aceleasi suveniruri le-am vazut peste tot (Valea Oltului, Balea Lac, Balea Cascada, si in toate obiectivele turistice prin care urma sa trecem). Mai jos, la Balea Cascada, ne-am rasfatat cu niste conserve de peste dupa care ne-am continuat drumul cu destinatia Gheorgheni. In Miercurea Ciuc am facut o pauza de tigara si cafea (da, am baut cafea in fiecare zi!) si culmea ne-am putut intelege in romaneste cu bastinasii. Mai greu a fost in Gheorgheni, unde dupa ce ne-am cazat in centrul oraselului la Lazar Pansio (asa se numeste! Si ce-are?), cu greu am obtinut un hamburger nasol de la singurul fast food care credeam ca e deschis. Dupa 2 beri intr-o PIZZERIE, am aflat ca discoteca e deschisa doar sambata si duminica, asa ca am mers in camera la somn. A, si tot nu am inteles daca exista discoteca in Gheorgheni sau nu – undeva erau probleme de comunicare. Nu are importanta asta.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Ziua 3: Nu am auzit alarma pentru ca am avut insomnii de la 3 la 6 dimineata, dar m-a trezit Vlad si am prins la timp micul dejun. Ploua… si a plouat toata ziua! La Lacu Rosu am facut cateva fotografii, dar ce m-a impresionat totusi au fost racii. In lac erau foarte multi raci. Nu mai vazusem raci de ani de zile.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Am coborat apoi prin Cheile Bicazului, care din fotografiile altora am vazut ca sunt mult mai spectaculoase decat am putut vedea noi si mi-a parut putin rau ca norii nu ne-au permis sa vedem crestele Ceahlaului. Mi-am propus sa mai revin, si in Cheile Bicazului, si la Lacul Izvorul Muntelui. Am mancat in Statiunea Borsec, o statiune care arata ca dupa razboi cu case vechi, de la inceputul secoului 20, din lemn, frumoase, dar parasite, printre care incep sa rasara cabane noi, majestuase, colorate in nuante de rosu si portocaliu, cu balustrade din inox, sa se vada ca se descurca proprietarii. Lenea si nu numai, ne-a impiedicat sa intram mai mult de 10 metri in Pestera de Gheata. Nu am vazut gheata si am plecat spre Toplita. Un chelner de scoala veche ne-a intampinat cu „Buna ziua domnilor. Cu ce va servim?” in Restaurantul Izabella (cred ca ar trebui sa incetez sa scriu numele localurilorprin care trec). Am mancat o pizza si am pornit spre casa, prin Defileul Muresului, Reghin, Silvasu de Campie, Sarmase-Gara, Camarasu si Mociu, pe ritmuri vesele de progressive si drum&bass.

07-Sep-2010 14:15
07-Sep-2010 14:15
 
07-Sep-2010 15:39
07-Sep-2010 15:41
07-Sep-2010 15:41
 
07-Sep-2010 15:43
07-Sep-2010 15:43
07-Sep-2010 15:45
 
 
08-Sep-2010 10:08
08-Sep-2010 10:08
 
08-Sep-2010 10:10
08-Sep-2010 10:40
08-Sep-2010 10:40
 
08-Sep-2010 11:31
08-Sep-2010 11:36
 
08-Sep-2010 11:39
08-Sep-2010 11:46
08-Sep-2010 11:47
 
08-Sep-2010 11:48
08-Sep-2010 11:56
08-Sep-2010 12:02
 
 
09-Sep-2010 11:23
09-Sep-2010 11:29
 
09-Sep-2010 11:33
09-Sep-2010 11:37
 
 
09-Sep-2010 15:20
 

 

3 thoughts on “Quick Roadtrip Romania – septembrie 2010

  1. M-am bucurat sa vad ca ai trecut prin locul nostru de bastina, Toplita! La acelasi restaurant am facut si noi nunta, Izabella. Numai bine!

  2. Pingback: Fosta Iugoslavie și Grecia – septembrie 2011 (a 2-a parte: Muntenegru) « raul baldean

Leave a Reply