Nu îmi plac ieșirile clasice de 1 Mai, la iarba verde, la învartit mici, baut bere, ascultat radio-ul din mașină, sau mai rau…manele. Nu prea îmi plac ieșirile de genul ăsta oricând altcândva, de fapt. Trebuie să le combin și cu altceva – puțina mișcare, o vizită culturala, o ieșire cu cortul. Micii, care oricum nu îmi plac, sunt pe ultimul loc.
Am hotârât să mergem la Bâlea Lac de sâmbătă până duminică (28-29 aprilie), un grup mai mare și apoi, cei care nu ar fi sărbatorit Ziua Muncii muncind, adică Ioana și cu mine, să mergem mai departe la stațiunea balneoclimaterică virgulă Covasna. Ca o mică paranteză, am aflat ca 1 Mai este zi internațională a muncii, nu este o sărbătoare comunistă și că este zi liberă din 1889.
Shashin Error:
No photos found for specified shortcode
Pregătiri în grabă, scos plăcile de snowboard de la naftalină, cafea la 6:30 dimineață, cearcăne, barbă nebărbierită și cu puțină întârziere, am pornit la drum. Am ajuns destul de târziu la telecabină și am căzut eroic la un somn de amiază (care era mai degrabă seară), după ce am mâncat o ciorba la cabană. De data asta nu am dormit la Salvamont ci la Cabana Paltinu, unde de obicei mergeam la petreceri. Seara am servit niște beri, șampanie și ceai de ghimbir (ceva nou) pe balcon, împreună cu restul grupului cu care am venit. Dormisem de amiază așa că am rezistat până noaptea târziu la povești.
Sâmbătă nu urcase multă lume, cabana era aproape goală, iar pe versanți erau câteva grupuri mici de amatori de zăpadă. Cu alte cuvinte, părea destul de pustiu. Nici duminică nu a apărut clasicul puhoi de paltonari (cui i se pare violent termenul, să se excludă) pe care îl așteptam. Am decis să îmi fac curaj să urc pe jos până în Șaua Doamnei (nu vă gândiți la prostii! E cel mai simplu traseu pe care îl poți face iarna la Bâlea Lac). După o luptă grea dintre psihicul meu instabil și organismul meu afumat și lipsit de condiție fizică, am ajuns sus, am făcut câteva fotografii, mi-am revenit, iar în două minute și trei viraje am fost jos la cabană. Nu m-am mai dat cu placa pentru că zăpada era foarte umedă și pe deasupra mă și lenevisem puțin. La coborârea cu telecabina și jos, la Bâlea Cascadă era gloata de amatori de iarbă verde pe care nu am regăsit-o sus. Vânzătorii ambulanți de produse tradiționale de origine discutabilă și alte kitsch-uri îi întâmpinau pe turiști cu aceleași produse de anul trecut și aceleași produse pe care le gasești la orice altă atracție turistică unde sunt vânzători ambulanți. Important e ca toată lumea părea fericită.
Shashin Error:
No photos found for specified shortcode
Înainte de Covansna, am oprit în Brașov, am căutat un restaurant și am intrat mai tare în instabilitate financiară la Taverna Sârbului. Mâncarea era bună, dar am mâncat bunătăți li la prețuri mai potrivite cu vremurile în care trăim. Am ajuns noaptea în Covasna și am aflat rapid că nu eram la munte, așa cum speram, ci la câmpie. L-am întrebat pe prietenul Boti, baiatul care ne-a așteptat la pensiune, ce se poate vizita în Covasna și în împrejurimi? „Covasna îi mort” ne-a răspuns, așa cum s-a descurcat el, în romanește. Am râs și ne-am retras în cameră.
Luni ne-am trezit în cântecul cocoșilor din curțile vecine. Ne-am trezit devreme și după ce și-au facut numărul, am mai dormit câteva ore. Era deja cald afară când am ieșit la o plimbare prin orășel. Covasna nu e o stațiune balneoclimaterică, în accepțiunea pe care o cunoșteam noi, era mai mult climaterică decât balneo, fără ștranduri și băi termale. Cele mai apropiate băi termale erau la vreo 70 de kilometri așa că am renunțat rapid la idee. Are, în schimb mofete (am aflat pe această cale ce înseamnă). Noi am fost la Mofeta Bene, o sală mică, folosită pentru cure terapeutice pentru îmbunătățirea circulației periferice, boli ale aparatului locomotor, boli ale sistemului nervos și altele. Oricum nu sufăr încă de niciuna, așa că am intrat și eu să văd cum este. Gazul este CO2 (98%) și Radon (un derivat radioactiv al Radiulul). La vreo 30 de secunde după ce am intrat, am simțit o încălzire a bazinului, după cum spunea asistenta de la mofeta, sau o încalzire a zonei inghinale, dupa cum aș spune eu (nici de data asta nu va ganditi la prostii!), iar după ce mi-am făcut rapid filme în minte despre cum aș putea ieși de acolo cu încă o mână care îmi va crește din zona lombară, am părăsit mofeta. Senzația e interesantă și pentru 3 lei merită – oricum este de departe cea mai interesantă activitate din Covasna. Prin oraș, casele nu sunt foarte mari, dar sunt covhete, iar ce m-a surprins plăcut au fost acele curți care aveau gardul mic. Cred că e un semn de civilizație să nu construiești gardul de cel puțin 2 metri.
Shashin Error:
No photos found for specified shortcode
Am încercat să vizităm casa lui Ceaușescu, o casă de vacanță, in care fostul președinte a fost o singură dată, care acum e casă de protocol, probabil pentru cei care se bucură de o parte din contribuțiile mele. I-am făcut o poză de după gard, pentru că nici măcar nu e deschisă circuitului turistic, am empatizat cu cei care s-au bucurat de interiorul eu și cu cei care îl plătesc pe paznicul care mi-a vorbit în doi peri. Noroc cu voi și cu mine, că are loc de muncă. Să-l binecuvânteze Buddha! În plimbarile noastre prin Covasna am ajuns și la planul înclinat de la Comandău, un ansamblu tehnic ce permitea urcarea și coborarea vagoanelor cu lemn pe o distanță de 1200 de metri și o diferență de nivel de peste 300 de metri, fără consum de energie. Avea la bază un sistem simplu prin care urcarea și coborârea pantei se realiza cu ajutorul forței de gravitație, printr-un sistem de scripeți. Greutatea vagonului încărcat care cobora asigura urcarea vagonului plin. Transferul vagoanelor spre locomotiva cu aburi se făcea cu ajutorul a doi cai. Proiectul era unic în lume, datează din 1892, iar astăzi este în paragină totală. Am profitat de vagoanele abandonate și am făcut niște fotografii.
Shashin Error:
No photos found for specified shortcode
În căutarea unui loc unde să luăm prânzul, am ajuns in Sfântu Gheorghe, unde în seara dinainte s-au terminat sărbătorile orașului. După o plimbare prin parc și câteva pogăcele, am mâncat o supă bună pe terasa unui restaurant unde servea un chelner old-school, care zâmbea, avea variante în cazul în care erai nehotărât și te întreba de desert când debarasa masa.
Ziua de 1 Mai ne-am petrecut-o pe drum spre casă, cu opriri scurte pe la câte un izvor să mai umplem sticla cu apă proaspătă. Sunt frumoase vizitele în locuri mai puțin celebre pentru că simți ca un mic explorator al unor locuri fie uitate fie neatinse, în cazul asta, uitate.
Superbe fotografiile.
Raman fara cuvinte de fiecare data cand citesc cate un nou articol…incearca sa scrii mai des…