Trebuia să mă întâlnesc cu ghidul în Lagunas. Nu mai știu exact, dar cred că am găsit agenția Tibilo Tours când eram în Tarapoto. Am stabilit detaliile la telefon, inclusiv cazarea din Yurimaguas. Barca din Yurimaguas spre Lagunas, pe care m-am urcat la 2:30 dimineață, era lungă și îngustă, iar spațiul care nu e ocupat de pasageri, era plin de cutii și alte bagaje. Ferestrele nu au geam și sunt aproape tot timpul acoperite cu o prelată murdară.

Ajuns în Lagunas, am semnat niște hârtii și am plătit la un oficiu bancar 60soles (aprox. 75lei), taxa de intrare în Rezervația Națională Pacaya-Samiria. După e micuță călătorie cu un mototaxi am ajuns la intrarea în rezervație, unde am semnat într-o carte de oaspeți. Frunzărind paginile mai vechi, am constatat că nu mai erau alți români notați acolo și un ranger mi-a confirmat că am fost primul (probabil de când era început acel caiet).

În continuare, Juan sau domnul Juan, pentru că e mai în vârstă decât mine (ghidul), s-a ocupat de vâslit și povestit, iar eu de filmat și fotografiat. Rezervația Națională Pacaya-Samiria este o arie protejată de aproximativ 20.000km² de păduri ecuatoriale, dispuse la joasă altitudine în Bazinul Amazonului. Întreaga zonă este influențată de variațiile nivelului apelor, între sezonul secetos și cel ploios. Temperaturile sunt cuprinse între 20⁰ și 33⁰C și cea mai bună perioadă de vizitare este între Mai și Ianuarie, teoretic în sezonul secetos, dar cu schimbările climatice, nu mai poate garanta nimeni stabilitatea vremii.

Cu barca de lemn prin junglă

Lăsând în spate micul debarcader, luntrea (o ambarcațiune simplă construită din lemn) înainta pe cursul râului Tibilo, îngust cât un canal de legătură, ce șerpuia lin, tot mai adânc în jungla amazoniană. Acest râu își va schimba denumirea în Samiria, după ce va mai aduna alți afluenți. Era plin de păsări: papagali mici și mari, vulturi, egrete, colibri, pescărei (kingfisher), tucan, păsări țesător și multe altele. Juan îmi spunea numele lor în spaniolă, dar nu am reținut nici o denumire. Îmi povestea de asemenea despre copaci și alte animale. La un moment dat mi-a dat să gust semințele unei păstăi dintr-un copac oarecare, ale căror gust îmi amintea de fructul de cacao.

Locurile sau refugiile în care se înnoptează sau se fac pauzele pentru mâncare sunt așezate în luminișuri pe cursul acestui râu. În fiecare astfel de popas este câte o construcție din lemn, ridicată pe piloni, la vreo 3m deasupra solului. Ghidul spunea că la cote maxime în sezonul ploios, apa ajunge la nivelul dușumelei. Aruncați o privire în albumul foto sau la film, ca să vă faceți o idee cât de mult crește apa!

Printre vâsle și povești, Juan se mai oprea să verifice dacă sunt pești. În două rânduri a prin câte unul măricel, cu o suliță trident, pe care o avea în dotare. I-am mâncat împreună seara, după ce am ajuns la Posa Gloria (l-am găsit pe Google Maps), un popas/refugiu construit pe piloni. Era ceva mai mare ca cel în care am făcut popasul la amiază, avea câteva paturi cu plasă anti-insecte, o zonă de luat masa, si un fel de baie unde trăgeai apa aruncând o găleată de apă în wc – condiții decente pentru mine. Un generator asigura curentul pentru primele câteva ore din noapte. Nu eram singurul turist, nici nu mă așteptam să fiu și m-am bucurat să mai schimb câteva vorbe în engleză.

Înainte să îl pună pe grătar, Juan a lăsat peștele la marinat într-un sos de usturoi, roșii și niște condimente. A mai prăjit niște banane și ca să nu mănând doar prăjeli, mi-am tăiat două roșii și o ceapă, adică mi-am făcut o salată. Inițial vorbisem cu ghidul să ieșim noaptea cu barca, pentru a vedea fauna nocturnă, dar după acea masă copioasă n-am mai fost în stare de nimic, mai ales că nu dormisem deloc de 20 de ore.

Plimbare pe jos prin pădure

A plouat toată noaptea și dimineață m-am trezit pe ploaie. Nivelul apei crescuse, iar cerul nu dădea semne să se însenineze. Totuși, după 2 cafele și mai multe țigări fumate în câteva ore, am plecat cu Juan prin pădure/junglă.

M-am umplut rapid de noroi până peste genunchi, deși eram încălțat cu cizme de cauciuc. În afară de crabi și de țânțari, celelalte animale păreau că dorm. Cu toate acestea, am filmat cum se mănâncă aguaje, murumuru și chevon.  Juan mi-a povestit despre plante și copaci cu proprietăți medicinale și mi-a arătat cum a învățat de la un bătrân, să umble prin junglă fără să se piardă. Nu cred că aș fi în stare să mă aventurez singur, dar am reținut teoria. Am încercat să explic în filmul de mai sus ce am învățat de la el.

Înainte de a ajunge înapoi la barca, am descoperit în ultimul moment o insectă camuflată pe o bucată de liană din care am băut apă. Ghidul mi-a spus cum o cheamă, dar nu am găsit nimic cu numele acela pe internet, deci repet cu jumătate de gură ce mi-a spus, anume că are un ac/țepușă pe burtă care provoacă durere, umflătură și poți face febră. Jungla oferă remedii pe care încă nu știm să le apreciem la adevărata lor valoare, dar dacă nu cunoști plantele sau animalele, poate aduce și necazuri.

Cât timp am stat în pădure, ploaia s-a oprit, dar după ce am ieșit, a reînceput, la fel de monotonă. Râul mai crescuse puțin. Între cel mai scăzut și cel mai ridicat nivel al apei care se înregistrează pe parcursul unui an, trebuie să fie o diferență de 3-4m. Mi se pare foarte mult, mai ales că eram în extremitatea vestică a Bazinului Amazonian.

Dupămasă am stat liniștit la refugiu și am ascultat cântecele păsărilor. Chiar lângă una dintre căsuțele de lemn, într-un copac înalt, mai multe păsări țesător ciripeau aproape toată ziua. Am înțeles că femelele construiesc acele cuiburi care atârnă de pe ramuri. Masculii învață cântece pe care le aud la alte păsări din pădure și cu noul repertoriu, încearcă să le impresioneze pe ele și vociferează de dimineață până seara, poate vor fi primiți în vreun cuib. Cântecele lor, combinate cu zgomotul ploii, fac un fond sonor ideal pentru dormit.

După lasarea întunericului, am urcat cu Juan în barcă și am plecat să vedem animale nocturne. Îmi arăta ochi roșii care străluceau la distanță și îmi spunea că sunt de la caimani. Erau destul de temători și se ascundeau prin vegetație, dacă ne apropiam, pentru că nu am reușit decât o dată să îl fotografiez pe unul, din raza de acțiune a blitz-ului de la aparat.

Am mai fotografiat o broscuță care stătea pe trunchiul unei plante țepoase și un pescărel (kingfisher, acea pasăre viu colorată care vânează peștișori, plonjând în apă). În lumina lanternei am văzut mai multe păsări care dormeau pe crengi deasupra luciului apei, dar nu am vrut să exagerez cu blitz-ul.

Întoarcerea în Lagunas

La întoarcerea spre „civilizație”, am plecat devreme de la refugiu. Juan vâslea împotriva curentului, cu debit mai mare ca acum 2 zile. Ocazional, în locuri foarte înguste, se proptea cu vâsla în mal sau pe fundul apei. Era vorba de niște canale late de 1-2m, probabil săpate de barcagii ca să scruteze traseul, atunci când râul urma o buclă prea mare sau era mai umflat, care dacă mă gândesc bine, cred că nici nu erau la nivelul apei înainte de ploi. Mi-am amintit de lemnul copacului din care spunea că se cioplesc acele vâsle, un lemn foarte rezistent, la umezeala și la îndoire, iar copacul mi-l arătase în ziua anterioară, când am ieșit la plimbarea pe jos, prin pădure.

Am regăsit șopârla-caiman pe aceeași creangă unde am văzut-o la intrarea în rezervație, un leneș (animal pe care mi-ar fi plăcut să îl văd mai de aproape), niște lilieci încolonați pe trunchiul unui copac subțire și alte păsări pe crengi sau în zbor.

Ajuns la debarcaderul de la ieșirea din parc, mi-am semnat ieșirea și am mers acasă la Juan să mâncăm paste cu orez. Cred că făcea parte din excursie, dar nu am mai pus întrebări. Lagunas e în lumea a 3-a. Majoritatea străzilor sunt niște ulițe late pline de noroi, dacă plouă, iar casele sunt niște barăci din lemn. Înăuntru, pardoseala e inexistentă, deci nu e nevoie să te descalți la intrare în casă. Spălatul se face la lighean și nu am fost surprins când prin casă au trecut un porc și o găină, cât timp stăteam la masă.

Înainte să mă pun la somn, am ieșit la colțul străzii și am mâncat o porție de Juane, adică orez, condimente, ou, o bucată de carne și o măslină neagră, fierte într-o frunză de bijao (Heliconia). Lângă acestea, mi-am luat o porție de ficat și inimi de pui la grătar și o bucată de iuca fiartă și o banană prăjită. Juane e o mâncare populară în zona Amazonului peruan, care se vinde dupămasa, la fel de fel de mâncătorii în stradă și de cele mai multe ori se servește tot acolo, la mese aranjate ad-hoc. În Tarapoto, aș fi primeam un fresh de guave și două sosuri lângă farfurie.

Dacă tot suntem la capitoul mâncare, în Tarapoto, tot la o mâncătorie modestă mi-am luat un fel de mâncare ce constă în banană prăjită, apoi pisată și amestecată cu jumări de porc tăiate mărunt. E o bombă grea pentru stomac, pentru că se servește ca o bilă, o ghiulea pe care o poți ține cu toată mâna, perfectă dacă ești rupt de foame.

Ploi în Amazon – rîuri umflate

În Lagunas era foarte cald și imediat după ce s-a înoptat, m-am retras la pensiunea unde aveam cazare pentru o noapte. Prima barcă înapoi spre Yurimaguas pleca la 4:00 dimineață. Am auzit alarma abia la 3:30, deci cu o oră mai târziu decât trebuia. Fără să mai apuc să fac un duș, fără să beau o cafea, mi-am aruncat hainele în rucsac și am pornit pe jos spre port. Normal că mototaximetristul care trebuia să vină după mine nu s-a prezentat. Am găsit unul pe la jumătatea drumului spre port și astfel am ajuns în ultimul moment la barcă.

Era întuneric afară, dar pe suprafața râului Huallaga, mult mai umflat decât în urmă cu 3 zile, se puteau vedea trunchiuri  de copaci, lemne și alte resturi vegetale, care pluteau pe apă la vale. S-a luminat în scurt timp și abia atunci constatam amploarea creșterii nivelului apei. Ocazional, barca trebuia să treacă printre obiectele plutitoare. În locurile unde era curent mai puternic, acestea mergeau la vale ca o barieră. Le auzeam și le simțeam cum se loveau de cocă, atunci când trecea printre ele.

Șoferul avea un coechipier care stătea la prora care dădea indicații despre cum ar trebui să ocolească buștenii. La această barcă, cabina șoferului era în spate, deci era nevoie de muncă în echipă. Uneori indicațiile veneau prea târziu, iar barca trecea la propriu peste lemne. Toaletele sunt minimaliste. Vasul de toaletă era permanent aproape plin și când barca se înclina la treceri peste valuri mai mari, lichidul se scurgea pe margini. Aveam doar șlapi în picioare, deci mersul la toaletă, necesita un plus de atenție.

La întoarcere am făcut 7,5 ore, în loc de 6, parțial datorită resturilor purtate de apă, dar și a faptului că mergeam în amonte. În Yurimaguas, am mâncat un menu familial, într-un restaurant micuț, după care m-am îndreptat spre paradero să caut o mașină spre Tarapoto. Pe drum am aflat că ploase mult peste tot, nu doar în Lagunas și în animite zone a fost inundație în toată regula.

Dacă mă voi mai întoarce în Pacaya-Samiria, cu siguranță o voi face în plin sezon secetos (iulie-septembrie). Șansele de a vedea animale sunt mai mari dacă nivelul apei e scăzut și nu plouă. Nu mă plâng! Experiența a fost peste așteptări și am văzut aproape tot ce mi-am propus. Nu mă așteptam să mă întâlnesc cu domnul jaguar. Singura excepție e că nu am reușit să fotografiez sau să filmez fluturele Blue Morpho (Morpho peleides), pentru că întotdeauna zbura prea repede și nu l-am surprins oprit pe vreo floare sau frunză.

Pentru a merge în junglă se pot configura multe variante de vizitare a rezervației, pentru mai multe zile, inclusiv trecere dintr-o parte în alta a parcului, din Lagunas în Nauta, în 21 de zile, adică aproximativ 500km cu barca pe canale și lacuri, adânc în sălbăticie. Mie nu îmi permitea timpul să stau mai mult.

Click aici pentru a vedea fotografiile din albumul: 2015.11.29-12.04 – Pacaya-Samiria National Reserve, Peru

Prețuri excursii în jungla amazoniană, în Pacaya-Samiria, intrare din Lagunas:

Negociasem prețul de la 450, la 400de soles (aproximativ 500lei, sumă în care era inclusă cazare în Lagunas, la finalul excursiei, în ziua a 3-a). Din ce am înțeles, un preț normal pentru excursie în jungla amazoniană e 150-160soles/zi.

Cazare Yurimaguas – 20soles/noapte

Transport Tarapoto – Yurimaguas (autobuz 3ore) – 20 soles

Transport Yurimaguas – Lagunas (barcă 6ore) – 40 soles

Taxa intrare Rezervația Națională Pacaya-Samiria – 60 soles

Total din Tarapoto (4zile): 400+20+20×2+40×2+60 = 600soles (760lei)

Click aici pentru a vedea fotografiile din albumul: 2015.11.29-12.04 – Pacaya-Samiria National Reserve, Peru

Plecarea din Peru

În ziua următoare, am luat avionul din Tarapoto spre Lima. Era ziua mea… de naștere. Am avut emoții cu trezirea pentru că îmi murise telefonul și nu aveam ceas deșteptător, dar am avut noroc cu gazda, care urma să plece la muncă dimineață și m-a trezit înainte de plecare.

Nu știu dacă aeroportul din Tarapoto e internațional, dar bagajul de cală a fost verificat doar vizual și tactil de către o doamnă. Am mai băut o cafea după care am pornit la drum. Ajuns în Lima, am încercat să mă asociez la un taxi cu cineva care ar fi mers în Miraflores, dar după o oră de așteptat fără rezultate, m-am târguit cu un taximetrist să ma ducă la un tarif minim. Chiar și așa, cursa a fost 40soles. Taxi-urile din Lima au rămas o problemă.

În ziua următoare, am părăsit Peru și am rămas cu speranța că voi reveni cândva.

Te-ar putea interesa și:

Urangutanii din Ketambe – un loc mai puțin comercial din Sumatra de Nord

Aventură în jungla din Sumatra

Fotografiile din albumul: 2015.11.29-12.04 – Pacaya-Samiria National Reserve, Peru

Playlist filme PERU

The post Excursie în jungla amazoniană, în Rezervația Națională Pacaya-Samiria, Peru appeared first on PlecațiDeparte.ro.

Tarapoto – oraș cu aeroport, aproape de jungla amazoniană

Îmi găsisem un contact pe CouchSurfing (denumit în continuare CS), dar care era plecat din Tarapoto în următoarele zile. Ca să îmi umplu timpul, m-am plimbat destul de mult prin Cusco, având timp să vizitez alte obiective din oraș (le găsiți aici). După mai bine de o săptămână de vegetare am ajuns să mă plictisesc și am decis să iau avionul spre Tarapoto. Zborul a avut escală în Lima, dar prețul a fost decent. Cealaltă alternativă era tot prin Lima, dar cu autocarul, care făcea 56 de ore, în cel mai fericit caz.

7 ore mai târziu, am aterizat în Tarapoto, la 36⁰C și umiditate ridicată, un orășel mai puțin cunoscut decât Iquitos, dincolo de Anzi, unde începe Bazinul Amazonului. Un mototaxi (motocicletă cu 3 roți, șoferul + 2 pasageri în spate) m-a dus până în Plaza de Armas, în centrul orașului. Am mâncat o înghețată până l-am așteptat pe Alex, gazda de pe CS. Am mers la el acasa, am primit o cheie și mi-a spus că pot să vin și să plec oricând. El lucra, dar dacă avea timp liber și aveam dispoziție, puteam merge împreună prin centru sau împrejurimi.

Tarapoto e un oraș modest, cu câteva străzi asfaltate în zona centrală, iar în rest cu pământ, gropi și eventual rigole pe marginea drumurilor. Mi se părea foarte asemănător cu ce eram obișnuit din Indonezia. Casa lui Alex era la 4km de centru. Uneori mergeam pe jos, alteori luam câte un mototaxi.

La 3km de Plaza de Armas, pe o străduță prăfuită, am găsit două obiective care mi s-au părut foarte interesante: Orquideario Amazonico și Centrul Urku. Primul este un mic parc botanic unde am văzut mai multe specii de orhidee, majoritatea indigene și alte plante din pădurea amazoniană. Pe trunchiul unui copac am surprins o echipă de omide viu colorate. Ceva mai în față am găsit niște papagali verzi, care nu s-au sfiit în fața obiectivului foto. Mi s-a părut foarte relaxant, mai ales că am prins vreme bună. Era începutul sezonului ploios, deci mă așteptam la ploi sănătoase.

Centrul de Salvare a Animalelor Urku (sau Urkus) e la 500m mai în față pe acel drumul prăfuit. Acolo am văzut o parte infimă din fauna amazoniană: pacarana (una dintre cele mai mari rozătoare din lume), tapirul (mistrețul cu trompa mică), maimuță-păianjen cu capul negru, broaște veninoase viu colorate și nu în ultimul rând maimuță-veveriță (jucăușă și simpatică, încât îmi venea să o iau acasă) Deși aparent, condițiile în care stau animalele sunt ca într-o grădină zoologică din România, adică mediocre spre triste, acel loc e doar un domiciliu temporar pentru animale salvate din ghearele braconajului. Prețul intrării susține lupta pentru salvarea acestor animale și conservare speciilor pe cale de dispariție.

În ziua următoare am mers la Cascada Ahuashiyaku, localizată la 14km nord-vest de orașul Tarapoto, în Aria de Conservare Regionala Cordilliera Escalera. Nu am fost impresionat, dar asta probabil din cauză că am standardele prea ridicate la cascade, în special după Indonezia și cascade precum Tiga Tingkat, din Sumatra.

La întoarcere, am intrat pe la Jardin Vivero Las Cattleyas, grădină ce poartă numele genului de orhidee care se găsește în America de Sud. E unul dintre locurile din care se poate cumpăra Cattleya Maxima, o specie care se găsește doar în Peru și Venezuela, în pădurile mai uscate, până la 2000m altitudine. Am adus și eu una la întoarcerea în țară, pentru un prieten pasionat de orhidee. Am plimbat-o prin aeroporturi, prin Peru și Olanda, iar astăzi, încă trăiește în pace, în Grădina Botanică din Cluj-Napoca.

Prin împrejurimile orașului sunt mai multe parcuri similare, cascade, un muzeu al ciocolatei și alte obiective, dar timpul nu mi-a permis să le văd decât pe cele de mai sus. Urma să merg cu un autobuz în Yurimaguas, pentru a începe o excursie de 3 zile în jungla amazoniană, în Rezervația Națională Pacaya-Samiria.

Yurimaguas – de aici spre junglă, nu mai sunt drumuri terestre

Orășelul Yurimaguas e situat pe malul râului Huallaga, un afluent ce compune Amazonul. Huallaga e lat cât Dunărea, deci văzut din Europa ar trebui să se numească fluviu, nu râu. M-am cazat la Yacuruna, un fel de baracă din lemn, chiar pe malul râului, cu 20soles/noapte (25lei).

Am avut niște notițe în telefon, depre Yurimaguas, dar le-am pierdut odată cu moartea telefonului. Cert este că în afară de o plimbare prin oraș, o cafea la Hotel Rio de Huallaga, și cîteva fotografii (așa cum s-a putut, de la distanță) cu delfinii de râu, nu prea am găsit cu ce să îmi umplu timpul. M-am odihnit, adică m-am pus devreme la somn, pentru că urma să mă trezesc la 2:30 noaptea pentru a lua barca spre Lagunas.

Yurimaguas e cel mai îndepărtat punct din zona amazoniană în care se poate ajunge pe șosea. De acolo, singurele mijloace de transport pentru a ajunge în Lagunas sau Nauta (puncte de intrate în Pacaya-Samiria) sunt niște bărci rapide. Dacă mergeam în Iquitos, în loc de Tarapoto, aș fi intrat în rezervație dinspre vest, prin Nauta. Mă documentasem în prealabil despre Iquitos, care e ceva mai popular printre turiști. E un loc unde călătorii merg pentru petreceri, droguri și poate în ultimul rând abia, pentru jungla amazoniană, iar prețurile de acces sunt ceva mai mari.

Prețuri transport:

Tarapoto – Yurimaguas (autobuz 3ore) – 20 soles

Yurimaguas – Lagunas (barcă 6-7ore) – 40 soles

Click aici pentru a vedea fotografiile din albumul: 2015.11.26-29 – Tarapoto

Playlist filme PERU

The post Tarapoto & Yurimaguas – în căutarea unei rute alternative de intrare în jungla amazoniană din Peru appeared first on PlecațiDeparte.ro.