3 obiective turistice din Singapore

De fapt, sunt mai mult de 3 obiective turistice in Singapore, doar că timpul pe care l-am petrecut acolo a fost scurt. Ca să știți de la început, prefer Kuala Lumpur, dar la întoarcerea din Indonezia, pe lângă combinația de zboruri care ne aducea prin Singapore, aveam o prietenă pe care o puteam vizita. Și cum până atunci am făcut cunoștință doar cu aeroportul, părea o ocazie bună să zăbovesc 2 zile în care am apucat să vizitez 3 atracții principale.

obiective turistice Singapore - Gardens by the Bay Singapore noaptea - Supertree Grove un ansamblu de structuri metalice care imită copacii

1. Insula Sentosa & S.E.A. Aquarium Singapore

Legată de oraș prin vaporașe și o linie de monorail (numit Sentosa Express), care pleacă din Harbour Front (portul orașului), Sentosa e o insulă convertită în stațiune turistică și e primul obiectiv turistic din Singapore pe care vi-l pot recomanda. Anual, primește un număr de vizitatori egal cu populația României (cu ocazia Centenarului, punem orice în balanță cu țărișoara noastră). Resortul Sentosa include plaje, un parc acvatic, terenuri de golf, hoteluri, mai multe parcuri tematice, muzee și galerii, magazine și restaurante, prin care te poți pierde mai multe zile la rândul.

obiective turistice Singapore - transport spre insula Sentosa cu trenul Sentosa Express

Dintre toate acestea, cred că S.E.A. Aquarium Sentosa prezintă cel mai mult interes. Chiar dacă nu ești impresionat de vietățile din adâncuri, vei rămâne uimit de varietatea de specii de animale (peste 800), numărul ridicat de vietăți care trăiesc în aquarium (mai mult de 100.000) și dimensiunea acvariilor. Dacă tot plătești prețul de aprox. 25 Euro, merită să îți petreci cât mai mult timp în atmosfera subacvatică.

În ziua respectivă, înainte să se întunece ne-am întors spre centru, să ne plimbăm noaptea prin Marina Bay, unde am făcut câteva fotografii, înainte să ne retragem spre somn. Urma să ne întoarecem în ziua următoare.

obiective turistice Singapore - Marina Bay - Hotel Marina Bay Sands si ArtScience Museum noaptea

2. Marina Bay

A doua zi, după ce am luat un mic dejun într-o piață oarecare, am revenit în Marina Bay. Această zonă din Singapore e o culegere de obiective turistice distincte. Pe o parte dintre aceste atracții le voi aminti în rândurile următoare. Întregul golf (Marina Reservoir) a fost amenajat după închiderea cu un dig, a canalului Marina, în 2008. În jurul lui s-au construit o serie de clădiri și parcuri care acum, reprezintă importante repere turistice ale orașului Singapore.

Singapore obiective turistice - Gardens by the Bay Singapore - Supertree Grove si Hotel Marina Bay Sands

Hotelul Marina Bay Sands oferă o panoramă deosebită a orașului Singapore. Partea superioară a clădirii e asemănătaore cu un vapor. Dacă plătești intrarea, urci cu liftul și poți sta pe marginea piscinei (sau în piscină) să admiri orașul, în timp ce bei un cocktail. Această experiență n-a fost pe buzunarul meu (vreo 80$, dacă bine îmi amintesc).

obiective turistice Singapore - Marina Bay - terasa cu piscina de la Hotel Marina Bay Sands noaptea

Muzeul ArtScience e o clădirea rotundă care seamănă cu o floare de lotus și pe care am văzut-o doar din exterior. Cu siguranță e frumoasă și în interior asta dacă îmbinarea artei cu știința, sub același acoperiș nu ar fi suficientă.

obiective turistice Singapore - Marina Bay - ArtScience Museum o cladire in forma de lotus

Esplanade – Theaters on the Bay, după cum îi spune numele, reprezintă un centru cultural, unde se organizează concerte, piese de teatre și alte manifestări artistice. Cele două clădiri, poate mai interesante dacă sunt privite de sus, seamana cu ochii de viespe.

obiective turistice Singapore - Marina Bay - Esplanade - Theatres by the Bay noaptea. Privita din Aer cladirea are forma ochilor de viespe

3. Gardens by the Bay

Este un parc al naturii împărțit la rândul său în mai multe zone tematice: Flower Dome și Cloud Forest sunt 2 sere, iar prima este cea mai mare seră din sticlă din lume. Supertree Grove este un ansamblu de structuri metalice care imită copacii atât ca aspect cât și ca funcție în natură. Înălțimea lor este cuprinsă între 25 și 50 de metri, sunt îmbrăcate aproape integral în plante și noaptea sunt iluminate multicolor. E un loc deosebit, o oază verde, parțial artificială, dar în contrast cu clădirile zgârie nori din jur. În Gardens by the Bay te poți plimba pe alei, printre lacuri și uiți că ești într-unul dintre principalel centre financiare ale Asiei. E un loc atât de apropiat de natură încât anumite păsări, reptile și insecte îl consideră acasă.

Gardens by the Bay Singapore - Flower Dome si Supertree Grove un ansamblu de structuri metalice care imită copacii

De reținut în Singapore!

Singapore e un oraș celebru pentru reguli și amenzi mari. „Nu ai voie să călătorești cu durianul pe metrou” sau „Nu ai voie să fumezi sub un balcon, chiar daca ești în aer liber”) sunt doar două dintre acestea. E bine să fii atent la indicatoare, să nu încalci regulile din Singapore pentru că amenzile se exprimă în zeci și sute de dolari.

monitor lizard in Gardens by the Bay Singapore - Marina Bay

Într-o seară, împreună cu prietenii din Singapore, am mers la un restaurant japonez de sushi vegetarian! Toate produsele erau pregătite din bază vegetală, naturală 100% și imitau gustul, aspectul și consistența preparatelor din carne. Evident, găsești și alternative ieftine pentru a lua masa (în piețe sau în mall-uri, nu chiar în buricul zonelor turistice), dar nu se compară cu prețurile mici din Indonezia sau Kuala Lumpur. Lumea e mai omogenă în Singapore și de aceea, de plăcerea diversității, între Singapore și Kuala Lumpur, l-aș alege oricând pe al doilea.

o reflexie metalica la ArtScience Museum, obiectiv turistic din Singapore - Marina Bay -

Click aici pentru a vedea toate fotografiile din albumul: 2015.07.21-23 – Singapore

PlecatiDeparte youtube channel

Playlist filme MALAYSIA & SINGAPORE

Leave a Reply