La începutul șederii în Padang, stând de vorbă cu niște băieți dintr-un club MAPALA, de undeva de sub mobilă, a ieșit un gândac de bucătărie (kecoa) dezorientat. Ioana s-a urcat pe scaun, eu am așteptat să văd ce se va întampla, iar unul dintre băieți s-a ridicat liniștit, l-a prins în mână și la adus mai aproape să îl vedem mai bine. Nu eram curioși, dar cred că baiatul s-a gândit că am fi. Ioana s-a agitat, eu l-aș fi omorât de la distanță (pe gândac), dar băiatul l-a eliberat la câțiva metri mai încolo. Mi-am propus ca într-un an, să ajung la acel nivel de toleranță, la care să îi pot prinde și eu în mănă, fără să mi se facă piele de găină, sau greață, ca și cum am fi amici.
