10 obiective turistice din Cusco, Peru

Dimineață devreme am pornit din Puno, de pe malul Lacului Titicaca, spre Cusco, capitala Regatului Quechua și a Imperiului Incaș. Autocarul a fost cel mai confortabil cu care am mers vreodată. Scaunul era practic un fotoliu în care mi-am zis că voi dormi tot drumul, ca într-un avion la clasa I (de parc-aș ști, doar nu am călătorit niciodată la clasa I), dar nu am închis un ochi toate cele 6 ore jumătate cât a durat. Peisajele erau prea spectaculoase ca să adorm și de aceea am adunat un album întreg de fotografii de pe acest drum.

Continue reading

Snorkeling și terase pe Gili Air

Am mers zilnic la plajă. Apa era cel mult până la genunchi în primii 100m de la mal, adică până la limita exterioară a recifului de corali. Nu puteam umbla pentru că resturile de corali și alte pietre sunt ascuțite și ne-am fi tăiat la picioare. Ca să ajungem în larg, trebuia să combinăm mersul târâș cu înotul în apă mică. Acolo unde apa se adâncește brusc este și locul unde se sparge valurile, dar nu am avut ghinionul să nimerim oceanul agitat, deci valurile nu ne-au făcut probleme. Dincolo de valuri, apa se răcea puțin. Uneori simțeam curentul cum ne mișcă în lateral, dar bogăția de viețuitoare ne-a lăsat fără cuvinte.

Continue reading