Insula Weh – odihnă, scufundări, plimbări și vicii

:: continuare de aici ::

12 Iunie: Insula Weh – sosirea

Din portul Ulee Lheue, din Banda Aceh, pleacă 3 bărci pe zi, dimineața, la amiază și seara. Am ajuns între două plecări, deci am așteptat vreo 3 ore până la 13:00. Am mâncat, am băut a 3-a cafea, mi-am luat biletul (aproape 4$), după care m-am învârtit pe barcă să îmi găsesc un loc. Drumul durează vreo 2 ore și pentru că la scurt timp soarele a intrat în nori, am rămas afară pe punte, cu căștile în urechi. Agitația de pe punte m-a trezit din gândurile în care eram afundat. O echipă de delfini ne însoțea, sărind în valurile create de barcă.

Continue reading

Plaja de la Batu Jarang, din Sumatra de Vest

În a doua jumătate a anului în care am stat în Sumatra, aproape în fiecare sfârșit de săptămână pe undeva și încercam să nu ratez nici o ocazie. Un bun prieten organiza o excursie cu cortul pe o plajă  din apropiere de Insula Pasumpahan, deci ne-am înhăitat și noi.

Continue reading

Plajele de la Teluk Buo, în apropierea orașului Padang

Deocamdată, vacanțele în țări sau destinații exotice nu sunt pe gustul tuturor. Fie că motivația sunt banii sau orice altă scuză, nu oricine poate sau vrea să meargă pe insule tropicale. Între noi fie vorba, suntem dovada vie că se poate călători departe de casă, pe cont propriu, mai ieftin decât prin intermediul unei agenții, cu un buget redus, dar asta în funcție de câte compromisuri sunteți dispuși să faceți.

Continue reading

Înapoi în Sumatra: Bandar Lampung și împrejurimile

Am pornit singur, înapoi din Bali spre Padang, pe jos, parasit de nevastă, cu copilul dat în adopție, fără carduri, îndatorat la străini și cu haine împrumutate… Glumesc! Singurul adevăr este că am pornit singur, deoarece drumul de 7 zile pe scuter, din luna Decembrie, din Padang în Jakarta, nu a fost ușor pentru Ioana. Ea urma să vină cu avionul aproape 2 săptămâni mai târziu. Aveam un termen limită, mai lung decât data trecută. Din Bali am zburat în Jakarta ca să îmi recuperez scuterul, iar în ziua următoare am pornit pe aceeași rută pe care venisem. Erau câteva lucruri care mi-au scăpat, sau locuri în care îmi doream să stau mai mult, iar scuterul a fost pretextul.

Continue reading

10 obiective turistice GRATIS în insula Bali

Bali este cel mai vizitat loc din Indonezia. Obiectivele turistice din insula Bali sunt mai scumpe ca în restul țarii, dar  unele sau uneori, pot fi gratis. Ca să lămurim niște lucruri de la început – nimic nu e gratis odată ce ai ieșit din casă. Nici în casă lucrurile nu sunt gratis, pentru că la un moment dat, cineva a dat bani pe ele. Obiectivele turistice de mai jos, pot fi gratis în anumite circumstanțe: dacă nu calculezi benzina sau transportul până acolo, dacă nu calcuezi mâncarea sau băutura pe care o vei consuma, dacă nu cumperi souvenir-uri sau dacă mergi fără ghid. Odată ce ai scos aceste costuri din ecuație, respectând indicațiile, atracția turistică în sine, este gratuită.

Continue reading

Plaja de la Blue Point din Bali (film și foto)

După ce am dat de plaja Padang-Padang, am fost destul de motivați să mai mergem în Sud, în Peninsula Bukit, în căutare de alte plaje. După ce am ajuns la Pantai (plaja) Blue Point, langa Suluban, nu am mai căutat noi plaje, ci doar am revenit de câteva ori. Se pare că ne-a luat prin surprindere și ni s-a fixat rapid, aproape de inimă.

Continue reading

Vacanță de o lună în Insula Gili Air, Indonezia

Despre insula Gili Air din Indonezia, am mai vorbit acum un an, când am stat 3 luni și am făcut un curs de scufundări. Situată aproape de Lombok, împreună cu Gili Meno și Gili Trawangan au devenit una dintre cele mai căutate destinații turistice din Indonezia.

Continue reading

O săptămână în Bali

Ne-am întors în Bali după după 1 an și jumătate, de data asta, pe un traseu început din Sumatra și având ca punct terminus Gili Air. Eram sceptic și nu mă așteptam la foarte multe, mai ales că de data trecută am rămas cu un gust neutru, între dulce și amar. Aveam câțiva prieteni pe insulă, deci am cerut mai multe sfaturi despre noi atracții turistice ce ne-au scăpat în excursia anterioară.

Continue reading

Din Sumatra în Jawa, pe scuter – 1450km în 7 zile (6) – Krui – Bandar Lampung

:: EPISODUL ANTERIOR ::

10 Decembrie 2014: Krui – Bandar Lampung ~ 250km

Ne aștepta un drum lung până în Bandar Lampung, deci ne-am trezit devreme. Am băut cafeaua privind găinile și cocoșii din ograda homestay-ului. Am reușit să plecăm înainte de ora 8:00. Primii 30km au fost plini de gropi și noroi. Păcat că i-am dat o spălare Furiei Verzi de dimineață. Odată ce am dat de asfalt, nu am mai întâlnit porțiuni nasoale.

Continue reading

Din Sumatra în Jawa, pe scuter – 1450km în 7 zile (5) – Ketaping – Krui

:: EPISODUL ANTERIOR ::

09 Decembrie 2014: Ketaping (lângă Manna) – Krui ~ 190km

I-am dat prea mult credit doamnei cu care ne-am intersectat în ziua anterioară, cea care ne-e condus până lângă Manna. Dimineața, când eu încă dormeam, a întrebat-o pe Ioana dacă îi poate da niște bani, pentru familia la care stăm și pentru că ne-a ajutat cu cazarea. În momentul abordării, la Pertamini, ne-a spus de la început că putem sta gratis și oricum apucasem să îi cunosc pe bătrâni și știam că nu au pretenții de ordin material. În măsura în care am putut, am încercat să întoarcem gestul cumpărând niște dulciuri pentru copiii din casă, la scurt timp după ce le-am călcat pragul și cu asta am considerat că suntem chit.

Continue reading