9 Iunie: Ketambe – Takengon
Drumul din Ketambe spre Blagkejeren (aproximativ 75km) e pitoresc și m-a obligat să opresc de mai multe ori pentru fotografii. Era rupt de alunecări de tereni în mai multe locuri, dar se poate trece destul de ușor. Așa se întâmplă când se taie pădurea. Terenul e mult mai instabil, iar la clima din Indonezia, din cauza ploilor frecvente, deși natura se regenerează mai rapid, alunecările de teren sunt la ordinea zilei.
:: EPISODUL ANTERIOR ::
Ne aștepta un drum lung până în Bandar Lampung, deci ne-am trezit devreme. Am băut cafeaua privind găinile și cocoșii din ograda homestay-ului. Am reușit să plecăm înainte de ora 8:00. Primii 30km au fost plini de gropi și noroi. Păcat că i-am dat o spălare Furiei Verzi de dimineață. Odată ce am dat de asfalt, nu am mai întâlnit porțiuni nasoale.
:: EPISODUL ANTERIOR ::
La 6:32 dimineață am ieșit din curtea motelului călare pe Furia Verde, deci am fost foarte matinali. În scurt timp peisajul a fost dominat de plantații de palmieri (kelapa sawit). Nu cocotieri, ci palmieri, din aceia pentru obținerea uleiului de palmier. Pe la jumătatea zilei eram deja plictisiți de monotonia drumului. Drumul nu era chiar pe litoral așa cum arătau hărțile ci se împădurea între palmieri, uneori pentru câteva ore. Doar dacă urca pe un câte un vârf de deal și aveam noroc să se vadă ceva printre copaci, puteam întrezări munții din depărtare.
Am mers zilnic la plajă. Apa era cel mult până la genunchi în primii 100m de la mal, adică până la limita exterioară a recifului de corali. Nu puteam umbla pentru că resturile de corali și alte pietre sunt ascuțite și ne-am fi tăiat la picioare. Ca să ajungem în larg, trebuia să combinăm mersul târâș cu înotul în apă mică. Acolo unde apa se adâncește brusc este și locul unde se sparge valurile, dar nu am avut ghinionul să nimerim oceanul agitat, deci valurile nu ne-au făcut probleme. Dincolo de valuri, apa se răcea puțin. Uneori simțeam curentul cum ne mișcă în lateral, dar bogăția de viețuitoare ne-a lăsat fără cuvinte.
