Întâlnirea cu elefanții sumatrezi la ECC Seblat, în Bengkulu

Reluând povestea de unde am lăsat-o, adormisem pe ploaie. De fapt, adormisem în timp ce îmi puneam pe hârtie întâmplarile din ziua respectivă. Dimineață cerul era în continuare înnorat, iar în curtea din fața casei, apa băltea după ploaie. Din când în când mai trecea câte un scuter pe stradă. Ascunși, de sub acoperișul unei locuințe de pe partea cealaltă a drumului, mă urmăreau din când în când câțiva oameni.

Începusem cu o lună în urmă să mă documentez despre Elephant Conservation Center Seblat sau Pusat Latihan Gajah Seblat (numit în continuare ECC) și așa am dat de Anang, un profesor de la școala din sat, care se ocupă de un fel de agro-turism din zonă. Ce m-a atras în primul rând este faptul că nu prea vin turiști aici, spre deosebire de Way Kambas (din Lampung) sau Tangtahan (din Sumara de Nord). Asta înseamnă că ar fi mai ieftin și poate chiar mai sălbatic. În Indonezia există o serie de atracții turistice (să vezi elefanți sau urangutani, să faci excursii în junglă etc.), care sunt foarte costisitoare, pentru veniturile lor. Sunt făcute special pentru turiștii albi, totul vine la pachet, iar turiștii plătesc cât li se cere. Eu prefer să descompun pachetele, să văd ce mă interesează și ce pot să îmi asigur singur, iar apoi să reduc prețul la minim. Nu am avut întotdeauna bani pentru orice și nici nu îmi place să mă simt turist. Prefer să fiu călător.

Anang m-a dus la școala din Suka Baru (satul în care eram cazat) unde preda, ca să schimb o vorbă în engleză cu copii de-acolo. A fost un moment emoționant pentru că de la intrarea în curtea școlii, am fost asaltat de copiii veseli, care strigau și mă întrebau diverse lucruri în engleză sau indoneziană. Cât am stat în afara sălii profesorale, eram înconjurat permanent de minim 20 de copii, dintre care, câte unul mai curajos îmi atingea pielea, probabil să vadă dacă sunt viu sau să încerce să de mâna cu mine. I-am agitat și mai tare când am scos aparatul foto. M-am bucurat de atenția primită și am încercat să răspund politicos și să dau mâna cu toți. Încă mă simțeam stingherit când îmi luau mâna și și-o apropiau de frunte, tâmplă sau obraz (gest de politețe prin care își arată respectul față de o persoană mai în vârstă decât ei). De când venisem în Indonezia, mi s-a întâmplat să fiu salutat în acest fel și de câtre adolescenți sau tineri.

Populația autohtonă (Suku Pekal) din nordul provinciei Bengkulu, a trăit izolată, dar de la sfârșitul secolului al 18-lea, când au început să își facă simțită influența Rejang (cea mai apropiată etnie), Minangkabau de la Nord, Javaneză (de pretutindeni din Indonezia) și Batak (din jurul Lacului Toba, despre care urmează să vorbesc în postări viitoare). Abia în 1992 s-a construit prima școală în sat, iar lumea umbla mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată.

A reînceput să plouă și asta a compromis tot restul zilei. Am rezistat până dupămasă. Am reușit să și dorm de-amiază, după care am ieșit cu o umbrelă, să fac o plimbare pe ulița satului. Ploaia tot nu s-a oprit, ci a continuat și noaptea, când mai mărunt, când mai puternic. Înainte de a mă pune la somn, împreună cu niște localnici, am mers în vizită la n vecin care se ocupă cu căutatul, dar mai ales cu vânzarea la prima mână, de pietre semiprețioase ce se găsesc in zonă. M-a servit cu o cafea și am sat de vorbă la o masă pe care era un bolovan Red Rafflesia (numele pietrei) de 14,9kg, care după spusele lui, valorează peste 2500$. Prețul părea umflat, mai ales că el vindea la prima mână, dar îi doresc să o vândă cât mai bine. Am revenit în ultima seară să fac câteva fotografii.

În dimineața următoare (19 Februarie), norii nu mai erau la fel de aproape de pământ și nu ploua deloc. Imediat ce a venit Anang, am pornit spre elefanți. Parcul ECC e dincolo de râul care curge spre coasta vestică a insulei. Fiind un centru de conservare a elefanților sumatrezi (specie pe cale de dispariție), se află în imediata vecinătate a Parcului Național Kerinci Seblat. Astfel de tntative de protejare a mediului sunt destul de puțin agreate de către populația autohtonă (lipsită de interes pentru natură), dar mai ales de conducerea Indoneziei (care nu vede avantajul financiar). Pădurile tropicale din Sumatra reprezintă unul din cele câteva locuri de Patrimoniu UNESCO din Indonezia, alături de Peisajul cultural din Bali sau Templele de la Prambanan și Borobudur din Java.

În afară de statusul de pe hârtie, deși este una dintre cele mai extinse arii protejate din Asia de Sud-Est, aproape că nu există nici un organism care să efectueze controale sau să aplice pedepse pentru despăduriri sau vânătoare. Oamenii care trăiesc în jurul parcului sunt sceptici, poate datorită nivelului redus al educației. Ei nu pot să înțeleagă avantajul protejării padurilor tropicale, unul dintre cele mai diverse ecosisteme de pe planetă, când trebuie să găsească noi petece de pământ pe care să le transforme în plantații sau exploatații de minereuri, sau și mai rău, să fie aproape obligați (fraieriți, cel mai adesea), să își vândă pământul către mari corporații conduse din Jakarta sau din afara granițelor, pe care urmează să le lucreze tot ei (ca doar cine altcineva?), pentru niște mărunțiș cu care să îți asigure traiul, visând la mirajul de la televizor. Stilul lor de viață se schimbă radical de la o generație la alta, fiind atinși de tehnilogie și de nevoile civilizațiilor materialiste. Demult, pe vremea când nu fuseseră descoperiți, pădurea le oferea totul, așa cum a făcut-o de-a lungul timpului dintotdeauna, iar oamenii coexistau sustenabil cu mediul.

M-a dus Anang pe motocicletă până pe malul râului Seblat unde am avut ocazia să văd de aproape elefantii sumatrezi (Elephas maximus sumatranus). E impresiont să vezi în carne și oase, un animal cât o camionetă. M-a sfătuit să nu stau în fața lui (de fapt a ei, pentru că era o femelă), pentru că aș reprezenta o amenințare. Pe tot timpul zilei Anang mi-a explicat foarte multe lucruri despre comportamentul elefanților, dar și a altor animale din zonă. Am aflat că în ECC conviețuiesc 18 exemplare, neîngrădite, dar care intră în contact cu oamenii. Ca tursit poți face excursii prin junglă, călare pe elefant sau alte activități precum campare în junglă sau bird watching. În interiorul Parcului Kerinci Seblat, accesul este restricționat turiștilor și încă există 200-300 (conform unor surse scrise) de elefanți sălbatici. Anang îmi spunea că numărul lor real este de 70-80 de capete. Aceștia nu intră în contact cu oamenii sau cu cei 18 elefanți din ECC, pentru că sunt animale teritoriale care trăiesc în grupuri și nu se tolerează reciproc dacă se întâlnesc.

Ne-am plimbat apoi pe o mică insulă din mijlocul râului unde mi-a arătat diverse specii de plante, insecte și păsări. E un loc unde împreună cu copii de la școală Anang organizează activități educaționale. La un moment dat am fost înțepat de o viespe. Am aflat că atât durerea cât și mâncărimea trece cu ajutorul unei anumite plante, a cărei floare violet, trebuie zdrobită între degete și aplicată pe întepătură.

Dupămasă am mers împreună la o exploatare de cărbune. De sus din vârful carierei se putea vedea ECC, râul și insula unde am fost mai devreme și poți ghici cam unde începe parcul național. Exploatația a început de relativ puțin timp și din păcate e foarte aproape de zonele protejate. Reflectă situația reală, în care cele câteva zone naturale rămase sunt înconjurate de industrializare, iar coridoarele de comunicare ale faunei se îngustează tot mai mult. Peisajul e dezolant și lipsit de farmec, dar nu vreau să prezint doar părțile bune și frumoase ale locurilor prin care umblu.

În ziua următoare am plecat din Suka Baru, mulțumind gazdelor și celorlaltor noi prieteni pentru căldura cu care m-au primit sau sinceritatea și răbdarea cu care mi-au răspuns la întrebări. M-a ajutat faptul că vorbeam tot mai bine limba indoneziană, dar dacă ar putea să se exprime și în engleză, ar face-o la fel de deschiși.

18-Feb-2015 03:41
18-Feb-2015 03:43
18-Feb-2015 03:46
 
18-Feb-2015 03:47
18-Feb-2015 03:47
18-Feb-2015 03:56
 
18-Feb-2015 04:11
18-Feb-2015 04:16
18-Feb-2015 04:21
 
18-Feb-2015 04:33
18-Feb-2015 04:35
18-Feb-2015 06:38
 
18-Feb-2015 06:58
18-Feb-2015 11:51
18-Feb-2015 11:53
 
18-Feb-2015 11:53
18-Feb-2015 11:57
18-Feb-2015 12:13
 
18-Feb-2015 12:17
18-Feb-2015 12:20
18-Feb-2015 12:29
 
18-Feb-2015 12:36
18-Feb-2015 12:37
18-Feb-2015 12:41
 
18-Feb-2015 13:15
19-Feb-2015 03:28
19-Feb-2015 03:33
 
19-Feb-2015 03:34
19-Feb-2015 03:38
19-Feb-2015 03:42
 
19-Feb-2015 03:55
19-Feb-2015 03:55
19-Feb-2015 03:56
 
19-Feb-2015 03:59
19-Feb-2015 03:59
19-Feb-2015 04:05
 
19-Feb-2015 04:07
19-Feb-2015 04:10
19-Feb-2015 04:10
 
19-Feb-2015 04:14
19-Feb-2015 04:16
19-Feb-2015 04:17
 
19-Feb-2015 04:23
19-Feb-2015 04:39
19-Feb-2015 04:40
 
19-Feb-2015 04:41
19-Feb-2015 04:42
19-Feb-2015 05:00
 
19-Feb-2015 05:09
19-Feb-2015 05:09
19-Feb-2015 05:11
 
19-Feb-2015 05:15
19-Feb-2015 05:18
19-Feb-2015 05:23
 
19-Feb-2015 05:35
19-Feb-2015 05:46
19-Feb-2015 06:00
 
19-Feb-2015 06:00
19-Feb-2015 06:01
19-Feb-2015 06:03
 
19-Feb-2015 06:04
19-Feb-2015 06:05
19-Feb-2015 06:09
 
19-Feb-2015 06:10
19-Feb-2015 06:10
19-Feb-2015 06:10
 
19-Feb-2015 06:10
19-Feb-2015 06:11
19-Feb-2015 06:12
 
19-Feb-2015 06:22
19-Feb-2015 06:23
19-Feb-2015 06:27
 
19-Feb-2015 08:12
19-Feb-2015 08:31
19-Feb-2015 08:32
 
19-Feb-2015 08:33
19-Feb-2015 10:42
19-Feb-2015 10:42
 
19-Feb-2015 10:44
19-Feb-2015 10:48
19-Feb-2015 10:50
 
19-Feb-2015 10:51
19-Feb-2015 10:56
 
19-Feb-2015 10:56
19-Feb-2015 10:57
19-Feb-2015 10:57
 
19-Feb-2015 11:04
19-Feb-2015 11:04
19-Feb-2015 11:05
 
19-Feb-2015 11:10
19-Feb-2015 11:30
 
19-Feb-2015 11:33
19-Feb-2015 11:34
19-Feb-2015 12:15
 
19-Feb-2015 12:15
19-Feb-2015 12:16
19-Feb-2015 12:24
 
19-Feb-2015 12:26
19-Feb-2015 12:29
20-Feb-2015 02:51
 
20-Feb-2015 03:39
20-Feb-2015 03:39
 

Leave a Reply