Am lipsit puțin de pe blog pentru ca am fost foarte ocupați în ultimele 3 luni. Firul poveștii noastre din Indonezia a rămas înnodat la plecarea din Bali, în 30 iunie, cu planurile schimbate de nenumărate ori, încă nesiguri pe ce dorim să facem în continuare, dar siguri că nu trebuie să plănuim foarte departe. Eram în Indonezia de mai bine de o lună, trecusem prin câteva peripeții, acumulasem oboseală pentru că ne doream să facem mai multe decât puteam și nu ne simțeam odihniți. Știam că trebuie să reducem ritmul, dar nu găseam mijloacele de a o face.
Cu rucsacul mare înghesuit între scaun și ghidon, iar cel mic în spatele Ioanei, am plecat din Kuta spre Padangbai, de unde am luat un feribot spre Lembar, portul din Lombok. Polițistul care rezema un perete lângă postul de control de la intrarea în port, probabil văzând numărul de înmatriculare de Bali, sau culoarea mai deschisă a pielii noastre, ne-a cerut să îi prezentăm actele la control. După cum m-am și gândit, s-a legat de permisul meu de conducere, care nu e internațional (teoretic strainii care vin în Indonezia trebuie să își facă înainte sau acolo, un permis internațional, practic însă…). I-am arătat stelele de pe emblema UE, de pe permis și după ce a mai discutat puțin cu Dragoș în limba indoneziană, ne-a lăsat să trecem, fără să îi servim nici o mită.
Am lăsat scuterele în cala feribotului și ne-am căutat un loc pe punte. În cele 5 ore cât a durat drumul am avut timp să vizităm vasul, inclusiv cabina căpitanului. Cred că dacă îl rugam să ne lase să ținem de cârmă 5 secunde, puteam spune că am condus un vapor. Soarele a apus în spatele nostru, undeva în stânga vulcanului Agung din Bali. Iar în față, nori gri parcă apăsau asupra insulei spre care ne îndreptam. Lembar este un mic port, la sud de Mataram (orașul reședință al insulei Lombok), care deservește legăturile principale ale insulei cu restul Indoneziei. Era beznă când am coborât de pe feribot, încercând să ne orientăm prin praf și claxoane și ceva mai târziu ne-am întalnit cu gazda noastră, Gunawan. L-am urmat pe scuter până în Mataram, încercând să memorez niște puncte de repere de pe drum.
