Aventură în jungla din Sumatra

Biroul de relații internaționale din Universitas Andalas (UNAND), împreună cu Facultatea de Biologie, ne-au pregătit un program de sfârșit de săptămână. Era vorba de Biodiversity Adventure Camp, adică o ieșire în natură, undeva în spatele campusului, chiar la marginea junglei. Întregul campus se întinde pe o suprafață de 500 de hectare, undeva pe deal, la vreo 20km de centrul Padangului, chiar la liziera junglei. Pentru iubitorii de natură, e locul ideal.

Continue reading

Cea mai frumoasă cascadă – Air Terjun Tiga Tingkat

Unul dintre motivele pentru care am venit în Sumatra este caracterul neexplorat al insulei. Brațele lungi ale industiei turistice au ajuns recent pe această insulă. Astfel, poți găsi multe locuri neumbalte, dar în același timp, informațiile despre acestea sunt greu de aflat. Vorbind cu băieții de la MAPALA (un fel de asociație studențească, prezentă în aproape toate universitățile din Indonezia, care adună tineri iubitori ai naturii și călătoriilor), ne-am dat seama că pentru a afla locurile neatinse pe care le căutăm, e nevoie să stăm aproape de ei, mai ales la sfarșit de săptămână.

Continue reading

Căutând o casă în Padang, Sumatra

La prima vedere, Padang-ul părea mai infect decât alte locuri prin care am trecut. Traficul pe străzi, mai haotic decât în Jakarta sau Bandung. Din loc în loc vedeam câte un om ținând în lanț unul sau doi câini murdari. La început am crezut că îi pregătesc pentru tăiere, dar am aflat ulterior că îi folosesc la vânătoare de mistreți. Cum nu am apucat să ne revenim după festivitatea de deschidere a Programului Darmasiswa din Jakarta, prima impresie probabil că s-a datorat oboselii acumulate în ultimele zile și a faptului că afară era înnorat. Ploua când am ajuns în campusul UNAND, universitatea la care urmează să studiem limba indoneziană în următorul an.

Continue reading